5 recomandări de lectură pentru perioada sărbătorilor de iarnă

Imaginează-ţi cum stai în fața pervazului și privești fulgii mari de zăpadă ce îmbracă peisajul iernatic de afară. Cu o ciocolată caldă în mână sau o cafea bine-venită ce îţi dezgheaţă simţurile şi îţi încălzeşte uşor degetele degerate după o zi lungă. Te bate gândul să priveşti serialul tău preferat sau să ieşi cu prietenii în oraş la o altă tură de selfie-uri în zăpadă. Te decizi până la urmă că nu vrei să faci nici una, nici alta şi parcă ţi-ar veni o idee genială să intri pe unul dintre bookstore-urile online să îţi cauţi un motiv pentru a practica sportul acela intelectual, la care poate ai chiulit de ceva timp, numit „citit”.

Sursa: Google Images

Nu e deloc uşor să găseşti o carte care să îţi satisfacă nevoile sau să te convingă să o achiziţionezi. Parcă nu vrei să te iei după proverbul „Nu judeca o carte după copertă”, dar exact asta faci. Sunt aici să îţi fac munca mult mai uşoară, aşa că iată cinci sugestii de lectură pentru perioada sărbătorilor de iarnă.

Având în vedere faptul că personalitatea îţi defineşte stilul de lectură, dar şi preferinţele, fie că eşti un fastreader înnebunit după acţiune, psihologie, istorie  sau un împătimit de lovestory-uri, drame sau fantasy, sunt sigură că vei găsi atractivă măcar una dintre sugestiile de mai jos.

DAVID NICHOLLS – “O ZI”

Pentru împătimiţii de romane de dragoste, cartea perfectă pe care o puteţi lectura în căutarea unei aventuri ce durează ani de-a rândul este O zi de Davin Nicholls. O poveste excepţională ce ilustrează relaţia lui Dexter şi a Emmei în diferite ipostaze: de la o aventură de o noapte la o prietenie pe viaţă şi realizarea târzie a iubirii cultivate mai mult de 20 de ani din viaţa lor. Povestea a doi oameni îndrăgostiţi, a doi foarte buni prieteni ce se întâlnesc în fiecare an, în aceeaşi zi de vară. Acţiunea este dinamică din perspectiva conversaţiilor inteligente dintre cei doi, iar limbajul este pur şi simplu uluitor.

Sursă: Google Images

 

Vă las aici un mic extras din descrierea cărţii :  Între fata nesigură pe propriile calităţi, dar care visează să schimbe lumea, şi tânărul playboy provenit dintr-o familie înstărită, vanitos şi fermecător se înfiripă astfel o prietenie de două decenii, descrisă prin intermediul unor frânturi de viaţă petrecute în aceeaşi zi de 15 iulie.

HENRIK FEXEUS – “ ARTA DE A CITI GÂNDURILE”

Din rândul psihologiei practice vă aduc în atenţie cartea Arta de a citi gândurile de Henrik Fexeus. Titlul, în funcție de cum este interpretat, poate ilustra o cercetare amănunţită a psihicului indivizilor, un manual pe care îl folosesc agenţii FBI sau, dacă nu eşti din domeniu, o simplă carte de trucuri magice ieftine. Prima variantă ar fi cea mai plauzibilă, iar în acest sens pot afirma că lecturarea acestei enciclopedii de cunoaştere a acţiunilor involuntare ale indivizilor este o alegere excelentă atunci când vrei să îţi dai seama unde a ascuns mama cadourile de Crăciun sau îţi poți da seama imediat de intenţiile unei persoane de la prima vedere.

Sursă: Google Images

 

Cartea se bazează pe analiza nonverbalului şi a paraverbalului, limbajul involuntar al corpului. Cu instrumentele pe care le oferă această carte, vei afla imediat ce gândeşte şi simte cealaltă persoană şi vei putea să-i influenţezi gândurile şi sentimentele.

SUSAN EE – ÎNGERI CĂZUŢI(vol.I), LUMEA DE APOI,(Vol.II) SFÂRŞITUL LUMII(Vol.III)

Pentru iubitorii de cărţi fantasy, dar şi horror, propun să schimbăm în acest an creaturile fantastice de la veşnicii vampiri/vârcolaci/vrăjitoare, la îngeri. Nu voi face trimitere la poezia lui Eminescu – Înger şi Demon, deoarece personajul principal feminin nu întruchipează nimic din eleganţa şi gingăşia unei domnişoare ce se roagă liniştită, ci vorbim despre o fată care este obişnuită cu luptele corp la corp şi obsedată de salvarea surorii sale mai mici, iar personajul principal masculin întruchipează ipostaza angelică a unei creaturi inteligente şi rafinate: originar dintr-o lume cu porniri animalice şi groteşti, sfinte şi seducătoare, de o luciditate exacerbată.

Sursa: Google Images

În Trilogia lui Susan Ee Penryn şi Sfârşitul lumii, toate se întâmplă atât de repede încât nu realizezi când ai trecut de la prima la utima pagină. Vă invit să lecturaţi o aventură horror ce are loc la „începutul sfârşitului”. Apocalipsa angelică, setea de putere, răzvrătirea în faţa divinității, un Arhanghel sexy şi o pământeancă atroce cu idealuri comune. Vor supravieţui cei doi în faţa atrocităţii apocaliptice? Cu referinţe din Biblie şi din fragmente de sinteză militară, trilogia reprezintă o capodoperă a genului Fantasy. Îngeri căzuţi are tuşe realiste, viziuni de coşmar, personaje bine construite, atmosferă şi o scriitură puternică. – Publishers Weekly

 

ANNA TODD – “DUPĂ CE NE-AM ÎNTÂLNIT”

O poveste tipic studenţească. Dacă încă mai visezi la scenariile serialelor despre aventuroasele poveşti din viaţa studenţilor americani, ţi-am găsit cartea perfectă. Povestea o ilustrează pe Tessa Young, o fată cuminte, silitoare şi ordonată, care ajunge să se îndrăgostească de un aşa numit băiat-dezastru pe nume Hardin. Cu părul lui răvăşit, accentul britanic, tatuajele şi piercingurile, Hardin e complet diferit de băieţii pe care i-a întâlnit până acum. E arogant şi crud – ar avea toate motivele să-l urască. Dar felul în care o sărută trezeşte în ea o pasiune cum n-a mai simţit.

Sursă: Google Images

O poveste de dragoste dintre doi inamici care pleacă de la un banal, simplu şi nesuferit de pariu făcut între prieteni. O va cuceri Hardin pe Tessa? Fantezii amoroase bine detaliate şi idealuri materialiste la care visează studenţii să ajungă, această carte cuprinde un întreg manual al relaţiilor din timpul facultăţii şi cine ştie, poate şi tu ai fost sau vei fi în ipostaza Tessei la un moment dat.

 

JOHN GRISHAM – “ UN ALTFEL DE CRĂCIUN”

Această carte este pentru Grinch-ul din voi! Pentru acele persoane care urăsc să cheltuiască bani în preajma sărbătorilor pe cadouri sau care nu vor să audă de vacanţe, petreceri costisitoare şi obositoare în familie, dar parcă nici statul acasă nu le satisface nevoile. Cum ar fi dacă pur şi simplu am alege să nu sărbătorim Crăciunul?

Sursa: Google Images

O comedie savuroasă despre doi soţi ce îşi cheltuiesc economiile pe o vacanţă în Caraibe, pe care nu o poți lăsa neexplorată în preajma Crăciunului. Grisham va reuşi să ne descrie cu mult umor agitaţia specifică acestui moment al anului, cât şi încercările mai mult sau mai puţin reuşite ale nonconformistului cuplu de a scăpa de asalturile cunoscuţilor şi, în special, ale vecinilor care nu pot înțelege cum e posibil să nu vrei să-ţi decorezi acoperişul cu un… om de zăpadă uriaş, ca orice american ce se respectă.”

Pentru unii vacanţa nu înseamnă numai Netflix & chill. Be always smart and try different things… like reading a book.

Articol scris de Andreea ConstandaCNSC Organiser

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *