Te-ai întrebat vreodată în ce constă și cât de dificilă este munca din cadrul unui voluntariat? Poate părea simplu, dat fiind faptul că nu este obligatoriu, dar, în momentul în care îți asumi responsabilități sau ocupi o funcție de conducere, lucrurile încep să devine serioase.

Mihaela Chircă ne povestește experiențele ei de când a avut prima dată contact cu această lume și ce înseamnă să pornești aproape de la 0 cu o asociație. Aceasta ne explică ce greutăți a întâmpinat și cum a reușit să le facă față, dar vine și cu sfaturi pentru studenții pasionați de voluntariat!

Bună! Eu sunt Mihaela și sunt organizator al Congresului Național al Studenților la Comunicare. Poți începe te rog prin a ne face o scurtă prezentare? Cum te numești?

Bună! Numele meu este Chircă și tot Mihaela și mă bucur foarte mult că m-ați invitat să iau parte la proiectul vostru.

Plăcerea este a noastră! Care ar fi primul lucru pe care ai vrea să îl descopere urmăritorii despre tine?

În primul rând, cred că ar trebui să încep cu un lucru care mă definește și îmi definește ultimii șase ani din viață: aș vrea ca urmăritorii să știe despre mine că fac voluntariat și că, cel puțin până acum o lună, doar cu asta îmi ocupam timpul. Mergeam și la facultate bineînțeles, dar pe lângă facultate făceam voluntariat și atât. Sunt un om foarte încăpățânat și perfecționist și, cum a început să îmi placă să zic în ultimul timp, vreau să le spun că vor mai auzi de mine.

Ce facultate ai absolvit sau ce facultate urmezi și cum te-a ajutat până acum în cariera pe care ți-o construiești?

Am terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității din București, iar acum sunt la master, în cadrul aceleiași facultăți, la jurnalism tematic. Surprinzător, facultatea m-a ajutat mai mult decât am crezut că o să mă ajute și, deși generic spunem că ne lovim de multă teorie, sunt foarte multe lucruri de care te izbești la job.

De exemplu, acum lucrez în domeniul Comunicării și mi-am dat seama câte lucruri știu și câte lucruri noi învăț de abia în momentul în care am început să muncesc.  Se poate întâmpla să ieși cu oameni care nu au pregătirea ta pe partea teoretică, iar atunci îți dai seama cât de mult valorează teoria și practica.

Ne-ai spus domeniul în care lucrezi, dar ai putea să ne povestești pe scurt și despre proiectele în care ești implicată?

În continuare cel mai important proiect pentru mine rămâne voluntariatul. Sunt președintele Asociației Studenților la Comunicare, din cadrul Facultății de Jurnalism, și mai am câteva săptămâni și din mandatul de Vicepreședinte Educațional la Uniunea Studenților din România.

Activitatea mea principală ca voluntar din ultimii doi ani a fost în cadrul Asociației de la jurnalism, iar cumva, din cauza pandemiei și a situației create, am fost forțați să ne dedicam mai mult timp decât poate fi am făcut-o într-un context normal. Totul trebuie adaptat și regândit, pentru că durează mult mai mult să muți și să organizezi toată treaba în mediul online, iar oamenii se prind mult mai greu de anumite lucruri, deoarece erau învățați într-un anumit mod.

După șase ani de voluntariat am urmat sfatul mamei și m-am apucat și de lucruri serioase. Mi-am gasit un job care constă în realizarea părții de comunicare la Camera Notarilor Publici București și pot spune că, deși este o experiență nouă, îmi place ce fac. Acum jumătate de an dacă m-ai fi întrebat, nu știu dacă aș fi menționat că vreau să încerc să lucrez în domeniul Comunicării, dar am profitat de o oportunitate care mi-a apărut în cale și mi-am zis că și dacă nu mi se potrivește, ce ar putea fi rău în asta? Strâng mâna oamenilor și mă duc spre altceva.

Ce presupune să fii Președintele unei asociații studențești? Poți să ne descrii puțin activitatea de zi cu zi?

Este destul de greuț să fii Președintele unei asociații și este cu atât mai greu să fii Președinte al unei asociații nou formate. Asociația Studenților la Comunicare există încă din 2013, doar că a avut o perioadă de pauză de vreo patru ani, iar studenții, profesorii și actualii voluntari nu aveau neapărat cultura organizațională a unei asociații în facultate; cred că acesta a fost cel mai dificil lucru.

Îmi place să compar această funcție cu cea de manager, doar că managerul are departamente foarte stricte și practice, în schimb ce președintele unei asociații la început, mai ales dacă organizația nu are foarte multe resurse, trebuie să învețe să facă de toate – să facă acte, să facă contabilitate și să vorbească cu oamenii, iar cumva acesta este un lucru foarte bun, deoarece te provoacă să înveți. Am acumulat foarte multe informații din voluntariat pe care nu le știam și pe care acum le aplic atât la un loc de muncă, cât și în viața de zi cu zi.

Foarte bine! Care este partea ta preferată la munca de voluntariat?

În mod clar este munca cu oamenii. Cred că acest lucru m-a și făcut să continui cu  voluntariatul, pentru că plăcere sută la sută este doar în primele șase luni când faci joculețe, te acomodezi cu oamenii și când totul este frumos. În momentul în care îți asumi responsabilități, lucrurile încep să devină mai puțin voluntare să le zic așa, iar de la un moment dat nu mai este o chestie opțională, pe care o faci când ai chef, ci devine ca un part-time sau chiar full time job.

În cazul meu a fost așa mult timp, pentru că am înțeles că nu mai este vorba despre mine, despre ceea ce vreau eu sau despre funcția pe care o dețin, ci este vorba despre o grămadă de oameni care au o grămadă de așteptări de la mine. Faptul că ești președinte face oamenii să creadă și să își imagineze că deții răspunsuri pentru orice, chiar dacă uneori nu le ai, și îți aduce foarte multă responsabilitate.

Poți te rog să ne spui ce dificultăți ai întâlnit până acum în proiectele tale?

Cred că, în principal, neîncrederea și nesiguranța oamenilor, mai ales când sunt la început. Spre exemplu, atunci când ai un background foarte puternic în spate, acesta devine cartea ta de vizită; te duci și vorbești cu cineva, ai pus-o pe masă, iar oamenii cam știu ce faci și cum faci.

Îmi place să povestesc foarte multor oameni un episod cu o prietenă, Elena Drăguț – eram la un moment dat în campus și vorbeam despre asociație, pe la începuturile ASC-ului, și am zis că asociația din care fac parte face anumite lucruri, iar ea a spus ceva de genul ,,care mă Asociația ta că aveți și voi zece oameni acolo”. Acest lucru m-a demotivat în momentul respectiv pe de o parte, dar m-a și motivat, pentru că eu știam ce vreau să fac și că o să îmi iasă și am realizat că a trecut puțin timp de când s-a înființat și trebuie să am răbdare. Cred că oamenii mă ajută să trec peste lucruri.

Cum te organizezi pentru a termina tot ce ai de făcut în timp util?

Sincer, nu sunt cel mai organizat om și încerc să lucrez mai mult la acest capitol.  Cum spuneam la început sunt un om perfecționist, uneori poate chiar fixist, și îmi formez o imagine în cap despre cum trebuie să iasă un lucru. Dacă mă gândesc că altcineva n-ar putea să il facă la fel, mi-l asum eu, dar la un moment dat se adună extrem de multe lucruri și ajung să nu mai le mai fac la nivelul la care îmi doream.

Mi s-a întâmplat asta în voluntariat , în momentul în care activam în trei organizații: ASUB, ASC și USR; cumva m-am demoralizat foarte tare atunci, pentru că mă împărțeam între foarte multe lucruri, mai era și facultatea și am avut joburi ocazionale de o săptămână, de două de weekend-uri și așa mai departe, iar eu aveam o imagine despre cum îmi doream să fac lucrurile și o imagine mult mai slabă despre cum ieșeau ele de fapt.

Am învățat o regulă foarte importantă, și anume delegarea – să am încredere în oamenii din jurul meu și să accept ajutorul lor, fără să mai spun „lasă că fac eu”. Prin această încredere am conștientizat că, dacă astăzi lucrurile nu ies așa cum aș fi vrut eu, persoana respectivă o să învețe și poate a doua, a treia oară o să îl facă așa cum îmi doresc.


Care a fost unul dintre cele mai dificile proiecte/activități sau voluntariate pe care le-ai dus la capat cu brio?

Cel mai dificil proiect a fost și este în continuare ASC. Avea colega mea, Luminița, cu care am fost în primul board o vorbă: „am avut o mie de motive să nu ne iasă treaba asta și foarte puține sa ne iasa, dar uite că a ieșit”. A fost chestie nouă.

Nici eu, nici colegii mei din board nu făcuserăm niciodată reprezentare. Tot ce știam noi era că ne place să facem voluntariat și că vrem să ne apucăm de asta, dar cum am zis și mai devreme, în spatele a ceea ce văd oamenii este o muncă imensă. Nu regret nicio secundă, pantru că mă bucură să fac lucruri care să rămână și mai departe și care să le amintească oamenilor de mine.

Peste un an și jumătate o să ies din acest mediu studențesc, dar o voi face foarte recunoscătoare și foarte mulțumită de mine și de ceea ce am realizat. Sunt conștientă că generațiile care vin după mine vor fi de cel puțin zece ori mai bune, vor face mai multe lucruri și vor avea și mai mult curaj decât noi. Eu și colegii pe care i-am avut la început am fost doar o mână de ajutor, care au împins puțin lucrurile, iar apoi totul a venit de la sine.

Cum reusesti să ții pasul cu trendurile din social-media?

Nu cred că țin neapărat pasul, pentru că sunt mai conservatoare și de abia țin pasul cu postările de pe Facebookși de pe Instagram. Anul trecut am făcut revelionul cu vreo 30 de persoane, iar foarte mulți dintre ei aveau Snapchat și am zis că este obligatoriu să îmi reinstalez și eu aplicația, dar m-am chinuit vreo jumătate de an să trimit poza aia în fiecare zi. Am pierdut zilele alea de foarte multe ori, iar la un moment dat am renunțat, pentru că efectiv nu aveam timp.

Apreciez foarte mult oamenii care sunt creatori de conținut chiar și la nivel extrem de micro, oameni care investesc timp în treaba asta, pentru că în spatele unei postări și în spatele unui concurs sau al unui Tik-Tok, de foarte multe ori stă mult mai multă muncă decât ne imaginăm noi, iar asta văd la oamenii din departamentul de promovare din asociație. Practic, tu postezi un text, o poză și încă două trei lucruri care par foarte simple, dar în spatele lor sunt oameni care lucrează zile la ele și care fac asta între job și alte diverse activități și nu știu, am un respect deosebit pentru cei care reușesc să se organizeze și pe această latură.

Cum poate reuși un student să se dedice atât studiului cât și activităților extracurriculare, precum un internship sau voluntariatul?

Mi se pare că este foarte simplu de realizat dacă ești o persoană echilibrată și dacă îți dorești să le faci pe ambele. Am prieteni la mai multe facultăți, care au un program foarte încărcat sau mai puțin încărcat, dar cred că dacă iti găsești un lucru, în acest caz o organizație sau un internship care să îți placă, n-ai cum să nu reușești să te împarți între cele două.

În momentul în care începi un job full-time deja discutăm despre altceva, acolo înțelegând că ești de dimineață până seara la muncă, mai ai ore și la facultate și deja lucrurile devin presante și nu mai faci față, dar atunci când vorbim doar despre facultate și voluntariat sau facultate și un internship, mi se par destul de ușor de combinat cele două. Voluntariatul poate fi locul unde îți găsești oameni și motivația sa rămâi în facultate. De exemplu, aveam oameni care la un moment dat ne-au spus că exista o șansă să nu termine facultatea dacă nu cunoșteau atâția oameni sau dacă nu se atașau de proiecte ori de organizație.

Internship-urile sunt foarte bune să le faci din primul an dacă se poate, chiar două sau trei, pentru a-ți da seama dacă ești în locul potrivit, mai ales când cea mai mare și cea mai importantă resursă pe care o are un student este timpul, de care nu trebuie să ne batem joc. De exemplu, dacă ești student la jurnalism și ai ales să mergi pe presă, dar ai văzut că nu îți place, încearcă și televiziunea, iar dacă nici asta nu îți place, încearcă la radio sau descoperă dacă ești bun pe comunicare, publicitate ori marketing.

Dacă tot nu îți găsești rostul și nu simți că ți se potrivește, nu ține cu dinții de o diplomă, de părerea părinților sau de ce și-ar dori colegii tăi pentru tine și fă exact ce crezi tu că este mai important. Dacă profiți de un internship de două, trei ore pe zi și îți dai seama că locul tău chiar nu este acolo și nu te vezi făcând asta, cred că acel intership a fost unul din cele mai importante lucruri pe care puteai le faci ca student.

Care crezi că sunt uneltele sau tool-urile necesare unui student în domeniul Comunicării și ce sfaturi le-ai da celor care își doresc o carieră în acest domeniu?

Cred că trebuie să fii foarte versatil. Cel puțin în domeniul Comunicării, trebuie să te adaptezi, deoarece nu este suficient să fii așa conservator cum sunt eu să-ți meargă lucrurile. Pe partea asta de Social Media cel puțin, totul crește, se schimbă și se actualizează zilnic și extrem de rapid, iar dacă nu ții pasul este posibil să ai de pierdut.

Cred că trebuie să fii extrem de motivat și pasionat de ceea ce faci. Sfatul meu este să nu vă opriți din a încerca. De obicei, părinții nu sunt atât de entuziasmați de ideea de a face o facultate de comunicare, pentru că li se pare că, și citez din experiență, ,,O să fim muritori de foame. Ce o să faci? Alege și tu o meserie, dă la Drept, du-te la Medicină, fă politie”. Sunt foarte faine și astea, dar este foarte important să faceți ce vă doriți. Mai bine să pierdeți un an la o facultate unde credeți că vă doriți să mergeți, decât să pierdeți trei ani într-o facultate unde nu vă doriți să fiți, ca la final să aveți un job plictisitor.

Personal, cred că am găsit ce îmi place, dar nu sunt sută la sută sigură că voi face o carieră în media. Aș spune că mai am niște ani să încerc lucruri, iar dacă la 25 de ani o să îmi dau seama că nu îmi doresc să activez în jurnalismul sau în comunicare, nu o să ezit nicio secundă să mă duc într-un alt domeniu.

Timpurile s-au schimbat, oamenii s-au schimbat, domeniile s-au schimbat și nu mai este ca acum mai mulți ani când intrai într-o meserie la 20 de ani și ieșeai din ea la 60, iar asta însemna să ai succes. Succesul trebuie să fie definit de fiecare în mod diferit. Pentru mine succesul este să fac ce îmi place.

Ultima întrebare. Ce planuri ai pentru viitor?

Exact ce vă ziceam mai devreme: să descopăr partea mea cea mai bună și să găsesc modul în care vreau ca lumea să mai audă de mine. Deocamdată sunt în proces de recrutare pe partea de job în televiziune, lucrurile fiind cumva pe drum, dar nu știu exact ce o să se întâmple.

Îmi doresc să încerc și asta, pentru că am intrat în facultate cum intră cam 80 la sută dintre fete, cu gândul că vrem să apărem la TV,  să ii luăm locul Andreei Esca și lucruri de genul ăsta. Eu lucrasem înainte de facultate cu cineva pe partea asta de producție video și promovare de evenimente și mi-a plăcut foarte mult cum dădeam pe „sticlă”.

Între timp, această idee a fugit foarte departe și am zis că nu vreau să mă văd pe nicăieri. Acum , după ce a apărut oportunitatea, am zis de ce nu, hai să încerc și să vă cum este.

Îmi doresc să am un an extraordinar de bun la ASC, ținând cont că este cumva ultimul meu an de voluntariat, deoarece în ultimul an de facultate aș vrea să stau în umbră și doar să îi urmăresc și să mă bucur  de ce fac ei, să îmi găsesc calea pe partea de job și poate, cine știe, să mă apuc de lucruri noi dacă mai găsesc ceva interesant.

Categories: BLOG

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *