MODALITĂȚI DE ORGANIZARE MAI EFICIENTĂ A TIMPULUI

Timpul este o resursă prețioasă, iar organizarea acestuia a devenit o adevărată provocare, în special pentru că indiferent cât de bine l-am doza, parcă tot nu ne ajunge pentru a ne rezolva task-urile. Asta nu ne oprește, însă, din a încerca să învățăm cum să îl organizăm pentru a ne crește productivitatea și pentru a da randament zilnic.

Iată câteva sfaturi care să te ajute să îți organizezi eficient timpul:

  1. Pentru a ajunge să te simți mulțumit cu ceea ce ai reușit să faci la sfârșitul unei zile, primul pas este ca timp de o săptămână să îți notezi fiecare activitate și timpul pe care i l-ai alocat pentru a o îndeplini. Astfel, vei putea vedea cât de eficient îți manageriezi timpul, căror activități le acorzi prea mult timp și căror activități nu le acorzi suficient. Asta te va ajuta să prioritizezi.
  2. În fiecare dimineață, acordă-ți între 10 și 30 de minute pentru planificarea zilei. Alege să faci prioritar activitățile urgente, mai grele sau care necesită mai mult timp și atenție. Stabilește un termen limită pentru fiecare și alocă-ți câteva minute, după terminarea acestora, pentru a verifica rezultatele. Poți, de asemenea, să grupezi sarcinile asemănătoare care necesită resurse similare.  Nu uita să lași loc pentru eventuale evenimente neprevăzute.
  3. Elimină orice te poate distrage: social media, telefoane care pot suporta amânare, mailuri. Specialiștii spun că cel mai bine este să lucrezi 2-3 ore fără orice fel de distrageri, pentru a fi productiv. În timpul acesta poți rezolva task-urile cele mai importante, care nu suportă amânare. Nu te lăsa distras de dimensiunea unei sarcini sau de dificultatea realizării acesteia. O poți împărți astfel încât să rezolvi pe rând părțile acesteia.
  4. Nu uita că este aproape imposibil să realizezi absolut tot ce ți-ai propus într-o zi, dar amintește-ți că este important ca ceea ce faci să te ajute să ajungi la rezultatele pe care ți le dorești. Managementul eficient al timpului este un subiect abordat de mulți scriitori și specialiști, iar cărțile și alte materiale dedicate acestuia sunt ușor de găsit. Așa că, nimic nu te poate opri din a învăța!

Timpul este o resursă limitată, iar ceea ce ajunge să facă diferența este modul în care alegem să îl folosim. Un management bun al timpului ajută la sporirea productivității și la realizarea obiectivelor pe care ni le propunem, în timp ce lipsa acestuia poate duce inclusiv la stres, pierderea interesului sau chiar la probleme de sănătate. Niciodată nu este prea târziu să renunți la obiceiurile vechi să șă adopți altele care să îți fie de folos.

 

Imagini: COVER; PIC1; PIC2; 

 

Articol scris de: Rebeca Cercel, CNSC Organiser

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *