Un Crăciun CNSC-ist

De Crăciun, toată dragostea și bucuria pe care o dăruiești celorlalți se întoarce, în mod miraculos, la tine. Cu cât dăruiești mai mult, cu atât vei fi mai iubit și te vei putea bucura văzând fericirea pe chipurile celor din jur. Despre asta este vorba în CNSChristmas. Crăciunul acesta ne-am propus să iți arătăm câteva idei simple și practice de cadouri handmade pe care să le oferi în seara de Ajun persoanelor dragi.

Prima idee la care ne-am gândit, să te facă să uiți puțin de Netflix și să intri în atmosfera filmelor „Singur acasă”, este ciocolata caldă în trei culori. Este foarte simplu de realizat, ai nevoie doar de cacao, zahăr brun, scorțișoară, bomboane mentolate, bomboane de ciocolată și, nu în ultimul rând, de bezele. După ce ai ales paharul sau cana potrivită începi să așezi, în ordine, pe straturi ingredientele de mai sus.

În continuare, mergând pe aceeași idee, ne-am gândit că în seara de Ajun iți poți surprinde partenerul cu un kit de cocktail adus direct de la Polul Nord. Iți trebuie doar un pahar sau un borcan cu o formă mai interesantă, o doză de suc, o sticluță mică de vodkă și decorațiuni. Este foarte ușor de confecționat, introduci doza de suc în interiorul paharului, apoi legi cu o panglică subțire sticluța de vodkă de pahar, iar în final îl decorezi cu fundițe sau diferite ornamente care să îi dea un aer mai christmassy.

Un alt cadou care te ajută să intri și mai tare în spiritul Crăciunului și pe care îl poți oferi apropiaților este un suport de lumânare. Pentru acesta, ai nevoie de un borcan de zacuscă, o lumânare, ojă, puțin sclipici, lipici și decorațiuni. Prima dată, lipești lumânarea de fundul borcanului, apoi pe exteriorul acestuia desenezi cu ojă ceva specific acestei perioade pe care îl acoperi ulterior cu sclipici, decorezi borcanul cu fundițe și alte elemente pe care le ai la îndemână.

În final, pentru că iubim zăpada și pentru că vrem să îți amintești de Crăciunul din perioada copilăriei și de atmosfera zilelor premergătoare acestei sărbători, când treceai pe lângă tarabele cu decorațiuni și voiai să ningă și la tine cu steluțe și sclipici ca în globurile acelea mici de cristal, o sa te învățăm cum sa iți creezi propriul glob de cristal. Ai nevoie doar de un borcan mic de nutella, o figurină potrivită gusturilor prietenilor tăi (noi am ales un lup alb cu sclipici), o sticlă de apă, sclipici, lipici și ornamente. Începi prin a lipi foarte bine figurina de fundul borcanului, apoi torni sticla de apă și sclipiciul. Iar la final decorezi borcanul cu ornamente.

Acestea au fost ideile noastre de kituri cadou, sperăm că îți vor fi de folos pentru perioada ce urmează și că cei dragi te vor aprecia. CNSC îți urează spor la confecționat și un Crăciun fericit, cu multe cadouri și momente liniștite alături de familie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *